cand nu stii ce sa spui, sau sa scrii - spui, pur si simplu,
ce straniu, si-asezi pe urma niste vorbe despre ceea ce
ti s-a parut, o, nu straniu - ci asemenea crengii
peste care, ai citit, se asezau cristale -
(dar nu ti se parea stranie clipa aceea care se facea
atunci ramura - nici fascinanta -
era doar un moment pe care-l stiai - dar peste care
altadata ai fi pus intentii), ce straniu,
ai vrea sa spui, a inceput iarna - cand iesi
afara in scuarul din fata blocului, e cerul aspru -
dar si moale - in maini, moale - ca si zapada -
si lumina, cetoasa doar atat cat trebuie sa opreasca
in crengile gradinitei din mijlocul pietei gandul,
sa nu-l mai departe, dimpotriva, sa-l prinzi
de amintirea despre cine mai stie ce carti
pe care le citeai, in casa, pe covor in fata sobei,
in camera dinspre curtea cea mica, intre ziduri.
dimineata de iarna te intoarce in timp
poate si asta este cu adevarat
lumina de iarna, o lenevie de soare,
moarta, urcand atata de incet, agatandu-se
|