insa atunci problema ar fi cum anume
sa ne miscam in launtrul acesta - unde se poate, deopotriva
inainta intr-o parte, intr-alta - si chiar inapoi -
caci roza sulfurilor in tinutul acesta sufletesc se desfoliaza
in cele mai nebanuite indreptari ale cailor
de la un loc, de la o clipa Ia alte - mersul,
anevoios, printre trunchiurile nemiscate ale timpului
interior - si trosnesc sub pasi vreascuri cate unui gand
rasletit de alta data, acum numai o clipa zvacnind
sub piciorul care isi cauta inaintarea - si pandesc
ochii marunti din tufisuri - mersul acesta strivind
vorbe mai vechi, si cautand calea inspre afara - dincolo
de vorbele aruncate in spate, inainte, uscate, si peste care
treci -
sa iesi asadar la lumina -ca intr-o poveste cu care sa inchei rotirea unui an - intr-o zi de aniversara -si deodata in lumina - (si povestea pana atunci spunand despre o clipa sau alta - o dimineata, cand ai intrat intr-o camera cu multe carti, raspandite, si tanarul prieten sedea pe rezematoarea fotoliului - si il tinea pe genunchi - ca pe un paj - pe copilul de atunci - si era soare in camere inalte, rasfrangandu-se in cotoarele cartilor, in rafturi, pe mese - si cand a intrat el, te-a privit o clipa peste crestetul lui, acolo pandind de pe rezematoarea asezarii in jilt - asta a fost atunci -si dupa amiaza, cu alt soare, straveziu, peste lucruri intr-o aceeasi camera - si acuma - o viata, intreaga, mai tarziu - el asezat in fotoliul de atunci - prietenul tanar numai o amintire - insa privirea aceeasi - cantarindu-te -(si afara, apoi, lunecand, in lumina de seara, pe un alt cer, care sa te atraga mai adanc inca) -(odata iti spunea, ridicandu-si scurt ochii de pe cartea unde scria vorbe, pentru tine, - si privindu-te, "sunt absolut sigur ca veti intelege ce scrie aici" - (si tu apoi, pierzandu-te in ocolurile printre trunchiuri ale vorbelor lui - urmarindu-le tot mai departe, pana deodata, fara sa stii cum, razbind in lumina), in dupa amiaza de atunci era soare afara, lumina.
si lumina asta de toamna, capatand o clipa stralucirea soarelui izbucnind in valuri marunte peste marea cea mare insasi cunoasterea, fie si numai strafulgerarea clipei, doar o adiere, ca o sfasietoare adiere.
|