innoptand primavara intr-o camera plina
cu carti - becul de la capatul patului iscand
doar un glob spart de lumina - si curand
privesc spre fereastra, acolo pot sa-mi inchipui o fina
ninsoare a mieilor, sa nu fie decat un bland
intuneric. insa aici in camera, printre carti, o nedeplina
tacere, cu fosnet marunt, care se anina de gesturile incetinite ale mainilor, cand
intorc incet cate o fila. singuratatea acuma umpland intelesul unui portret in linii stangace, stramb sprijinit de unul din rafturile incarcate, infatisand
o fiinta - stapana incaperii acesteia - un gest uimit al mainii inaltate, surazatoare pandindu-ma cum ma misc printre carti, furisandu-ma.
|