infranta lumina, si obsesiile mele, demult,
rasturnate intr-o lume a sunetelor inchise
pe ziduri oarbe, la care sa stau privind, fara vorbe,
si fara puterea de a le mai urmari sunetele sparte.
Destramari ale timpului, si care sa-mi serpuiasca urat
de sub degete - si chinuitoarea lumina de atunci
acuma insemnand altceva - destramarea imperiala
a timpului cand privesti o fiinta, si se sfarama
privirile, si nu mai au continuare. Si ce mai incerci
sa ridici in maini sunt dare de fum si cu arse
contururi - si cu lumina de calcinare imperiala
arzand pe o fata, coborandu-i in par - si coborand
pe umerii celor din jur cand isi intoarce fata cu multa lumina
spre ei.
|