sentimentul ghemuit in tine - cum am citit - si am crezut
o clipa, chiar ca e vorba de mine -
ca despre mine, chiar povestea fabula de acolo - si ca,
iata, povestitorul imi pune mana lui
grea pe umar - si ma intoarce - sa-l vad acolo, chircit
privindu-ma cu ochii rosii - un animal gata sa-mi sara in fata - (si este, fireste, trecutul care, cum stiu de demult, cand ma intorc, sa-i controlez acolo nemiscare, in spatele meu, imi sare in fata, ca o pisica) si deci, sentimentul acesta, care pandeste sa-mi sara in fata stie si el ca este pandit de neputinta care asemenea intunericului se ridica in palele lungi din mlastina care este lumea launtrica a mea - si unde, de atatea ori, m-am ascuns, cufundat pana la gat in apele ei dense, nemiscatoare, si le auzeam pasii improscand
stropi inghetati de spaima, cand umblam dupa mine - si el il cauta acum acestia, cu pasi plescaitori - si daca-l gasesc au sa-l infunde cu fata in jos, in apele nemiscatoare, dar avide, si incet are sa-i alunece trupul in adancuri - sa nu se mai stie ca a dainuit o vreme, chiar dupa ce vremea lui trecuse, acest simtamant -dar nu l-au gasit inca, il stiu acolo - sta chircit, ma pandeste, cu ochii lui rosii - ca un zbieret tacut - care se inscrie in spatiul vremii nu in sunetul ei - un urlet - tacut - care mi-ar improsca fata daca mi-as intoarce-o spre el - (si, sigur, nu ma intorc - il stiu, oricum - si mai stiu ca privirea indiferenta a stelelor
catre care el ar vrea sa razbeasca, sa iasa si sa-si ridice ochii, sa le vada - el sta acolo, pandeste, si sclipirile lor reci,
masurandu-i lui nemiscarea il destrama pe nesimtite - si cand, alta data, am sa-mi
amintesc sa ma intorc si sa-l privesc peste umar - el are sa fie o umbra, si umbra risipindu-se lent, mai dainuind numai ca palpairea flacarilor care mint, uneori noaptea, spunand ca acolo ar fi
fost altadata o comoara.
|