Coborind in gara, orice devine posibil pe lespezile acestui peron - daca m-as intinde acuma, in acest oribil soare de munte, cu un ron-ron
de motan obosit,
nu ar fi acesta un punct de plecare
spre un adevar osebit
de cel al fetei cu bucle amare
si albastrii, despre care tu, dpamna, nu-mi spui nimic cind o vezi ? Soarele aici cade-ntr-o toamna
timpurie. Muntii prin verzile lor zapezi
de ace de pin, ma fixeaza.
Remuscarea, strinsa la soare, toarce, viseaza.
|