asadar, indiferenta ei e o privire rotunda, un lac cum le facea
acela, si spunea ca daca pamantul ar putea privi cu apele iezerelor stelele ar fi mai aproape - si pe fata lui nemiscata si limpede (intocmai ca pentru o plimbare romantica sub cerul senin -
dar unul din ei, chiar daca o priveste in ochi pe fiinta care, in fata lui, il
nu-si rasfrange mai aproape stelele, in ochii ei, este indiferent), si pe lacul acesta aluneca fara sa fie vaslite barci, ganduri, si intr-adevar fara sa lase rasfrangeri - este un iezer
nemiscator, noi il privim de pe mal - si construim pe el o intreaga metafizica - e ca si cum am spune ca incercam sa prefacem
poza aceasta a indiferentei ei - si acvatice - intr-o dupa amiaza de piatra, intr-o lume a unei vacante - si ca de la marginea cu grilaj
a pietei marunte, de langa biserica veche, am privi peste orasul de jos, si am vedea strazi inguste acoperisurile uriase, intr-adevar
zaharate, si verzile investiri prin ganguri - (si ceasurile largi, cu baiang), si e totul doar o imagine in carte - si fara putere - in
realitate noi stam
si privim poza (nu citim cartea) - in care se povesteste
ca de data asta sanseverina isi rasfrange in apele Iacului chipul
si nu-si gaseste rasfrangerea.
|