Ca o umbra se opresc in odaie parerile precum de multe ori se opresc taxiurile la incrucisare; oamenii se saluta din fotografii cu manechine seara, intr-o lumina buna, alunecind liniar pe covoare.
Pe trotuar, ca prin circuite, ne schimonosim in vitrine si omnibuzele prin constructii, aluneca greu. Se rostogolesc obloane pe asfalt, intr-un joc de arsice, zornaind ca monedele actionarilor ghemuiti la ghiseu.
Singele circula la aceeasi temperatura, comun pe izobara liniara a unui tropic elegant, dar difuz. Dimineata primesc in pervazul ferestrei sapte culori, insurubate pe disc ca roza vinturilor in auz.
Dintr-o pane si alta ascensoare cad nesfirsit, coborind seismic peste monologul unui poet solitar ce priveste atent serata moleculelor din singe, rostogolind infinitul spre acelasi nucleu singular.
|