Primavara, mi-am spus, oamenii au culoarea hirtiei de calc; adesea in transparenta, le-am
vazut aparatul circulator cum pompa ca o statiune de benzina albastra si inima cum
rasucea in magneti dragostea, ca un rotor.
Desigur numai primavara cind soarele e alb ca un bec spuneam. Lumina opaca intra
monotona prin piele dar cind noaptea se spargea ca bibelourile de gips, oamenii de calc
isi aratau plaminii miscind ca niste biele.
Prin trup se vedea acelasi orizont planimetric cu rasaritul soarelui din diafragma spre
crestet, ca si cum amiaza ar fi fost deasupra meningei in lastarisul parului fara forma si
vested.
Prin oameni, mi-am spus, as putea trece ca prin perdele dar cind voiam sa trec, hainele se
agatau in vertebre, de o parte si alta bronhiile fluturau aerul rece si cald si singele-si ducea
globulele rosii prin membre.
Ce oameni ciudati! Grotesc viata fosnea indecent ca-n plansele cu anatomii sau sectiuni
de pistoane; prin transparenta, semanau cu alambicurile de spirt sau cu masinile de scris
ce lunecau prin butoane.
Desigur numai primavara, mi-am spus, oamenii ramin goi desi timpul toceste viata ca si
hainele de pe noi.
|