De mii de ani parc-am fost pironiti in aceste fotolii, privind in gol. Chiar adineauri l-au rastignit pe unul
- Un anarhist, un utopist, un derbedeu! urla multimea intaratata. Noi aprobam, din fotolii tacuti. Eu, cred ca priveam
o pata de pe zid, in timp ce tu priveai, cred, alta pata.
Afara, zidarii inaltau turnul inalt menit s-ajunga pana la ceruri.
- Ce copilarie! ti-am spus intr-un tarziu,
ai sa vezi cum o sa li se-mpleticeasca limbile.
Dar, apropo, nu-i timpul sa bem totusi un ceai?
Taceai, si eu am fixat din nou
pata de pe zid. Cand m-am uitat afara,
pe turnul prabusit cresteau balarii.
- De ce nu spui nimic? te-am intrebat
- Ah, da! e ora de ceai, mi-ai raspuns, si barbarii beti din burg,
inalta o era noua.
intr-adevar, orasul disparuse demult,
sau poate se inecase doar in ceturile negre.
- Nu simti, te-am intrebat din nou,
ce gust omenesc are fumul cuptoarelor astazi?
incet ne rasuceam in fotolii,
precaut ridicam picior peste picior,
schimbam picioarele intre ele,
exploziile cutremurau peretii,
auzeam scuturile zanganind
si urletele celor striviti sub senile.
- Da, e timpul de ceai, mi-ai raspuns, in gropile de bombe, zglobii,
se balaceau gingasii pui de brontozaur improscand in jur noroiul gras.
- Ciudat, am spus, brontozaurii nu sunt acvatici.
- Nu sunt acvatici, mi-ai raspuns intr-un ecou, sau, cine stie. iar cand ne-am ridicat intr-un tarziu,
|