Imbatraniti in coaja scorojita
ca un copac lovit de furtuni
ne cad mainile pe genunchii indoiti
la umbra propriului nostru suflet apasat
de greutatea faptelor
puse pe masa in fata lui Dumnezeu
ca o meditatie in trupul singuratatii
in oglinda universului
pus sa ne lumineze drumul adevarului.
De ochii lumii
facem gesturi neconvingatoare, rupte de realitate
si totusi praful si desertaciunea ne bantuie,
o lespede ne striveste picioarele,
ramanem ologi ai nisipului intr-un desert
din care timpu-i plecat fara nicio cruce.
Zilele au continuat alunecarea prin oameni
dezbracati de sentimente si goi la suflet
ca o gramatica lipsita de semne.
|