SI LEBEDELE MOR.
Scrasnind sardonic, fierul despica padurea,
Iar iarba strivita sub talpa, musca pamantul,
Se lupta pe viata,dea pururi, nevoia cu firea,
Sapandu-si cu truda ,una la alta, mormantul.
Plugul rastoarna in brazda adanca namolul,
Din care dropia grea tasneste in neagra teroare,
Incearca sa-si scape ultimul pui ramas, odorul,
Dar impreuna cu el sub aripi, e prinsa si moare.
Sulite de para de foc, peste ape tot cad,
Ridicand-o spre ceruri, sub forma de nor,
Mirosul de balta uscata e plin, nu mai e fad,
In matasea-broastei, se canta ultimul cor.
Un crivat cu pietre de gheata loveste
Intreaga suflare din albele norduri,
Tot ce e viata ingheata si totul albeste,
Pana si renu-i rapus, la mal de fiorduri.
Sabii lucesc aprig, chiar in amiaza-mare,
Stilete lovesc de moarte, la umbrele noptii
Sunt lesuri carate pe targa si in lungi care,
Iar cioclii, nu prididesc sa mai numere mortii.
In lumea intreaga, saraca si fara speranta,
Se'ntinde un mucegai, precum o peltea,
Lovind in copile, in batrani fara prestanta,
In preoti, dascali si curve,SIDA, buba cea rea.
Peste tot falfaie matasea cea neagra si grea,
Prin aerul ars, cei 4 cavaleri trec in zbor si cu zor,
Si odata cu aceasta bolnava lumea intreaga,
Lebedele lovite dar cantand, se zbat si apoi mor.
Nov.2001
|