De cate ori ma intorc la pagina alba,
dupa ce am batut cartierele si, franta de oboseala,
ma intind in asternutul ei stralucitor, imi vine sa plang
si sa-mi cer scuze ca si cum as fi inselat pe cineva.
Stiu, sarpele doarme incolacit
in jurul gradinii melc.
Somnul lui e-o aparenta mare linistita,
somnul lui cloceste otrava.
Stiu, Eres pandeste din fiecare cuvant
si-mi urmareste fiecare miscare.
Numai pagina alba ma poate vindeca si
numai norii deasupra crestetului meu
alunecand somnambuli si foarte tristi
ma pot impaca pana la urma cu alergarile mele fara sfarsit.
|