Stau in dreptul ferestrei pe care cineva
scrie un poem discontinuu. Puteti privi ritualul savarsirii acestui poem,
un ritual al clipei, un paradox. A doua oara totul va fi diferit, pana si respiratia
alta muzica va isca in imaginatia voastra.
Stau in poem cum as sta in fereastra si vad o lume fara metafore. Dar ceasul - biet animal mecanic -
de pe care timpul se deruleaza si-mi inlantuie gleznele, mainile, tamplele, singuratatea,
maraie nemultumit si ma latra, in vreme ce imaginatia ia pulsul unor dimineti inexistente. Stau in poem
cum as sta in fereastra si intre timp devin o planta exotica
ademenind privirile trecatorilor.
|