Dar eu stau in poem si-mi amintesc
balta cu salcii pletoase si malul
in care pesti marunti iti trec printre degete,
explozia de tipete multicolore strapungand vazduhul
copilariei.
aceasta imagine devenita cliseu, aceasta realitate
marita de dioptriile memoriei
provocand o implozie in simturile imaginatiei,
dupa o duminica diluata cand timpul din tine se prelinge
in contraritm cu galopul de pe micul ecran
si cand iti treci in revista toate eventualitatile ratate.
toate momentele in care pe retina iti cresteau codrii
fabulosi ai iluziei si strigi: Sunt un depozit
de sanse pierdute! in vreme ce fotograful decupeaza
un gand construit cu migala, o stare cu marginile neregulate,
ca o pata de ulei pe o balta.
|