Sa bem prieteni! Cine stie, mane, Cand vor veni talente mari si noi. Din truda noastra ce va mai ramane!
Ne-o-nvalui uitarea-n umbre moi; Dar moartea cand va fi sa ne desparta, Eu vreau sa fiu intaiul dintre voi.
Ce-nseamna gloria? O cupa sparta! De spuma ei postuma nu ma tem Ca timpul dintr-o data o desarta
Asemenea paharului ce-l bem. In veci n-ajung egale intre sine: Ce suntem, ce voim si ce cream.
Totuna mi-e prieteni! Stiu eu bine, Cand voi dormi, de mult, in tintirim, De cantecele mele si de mine
Vor zice altii: «A, ne amintim, -
Nichifor Crainic in literatura
N-a fost un nume, ci un pseudonim.»
Iar voi veti fi batrani, cu mintea sura, Si-ntelegand ca, daca arta nu-i, Iubirea-n viata-i singura masura,
Veti apuca poteca de pe grui Pe-o toamna ca si asta de tarzie, Si-n inima cu amintirea lui,
Sub ast umbrar de vita ruginie, Veti inchina si pentru cel plecat Graind cuvinte de prietenie.
Eu voi dormi, de-a pururi impacat.
|