Si cand ma uit la tine, frumosii ochi ii pleci. Tu stii orice ispita in rugaciuni s-o pleci. Iar seara, la icoane, te-nchini si bati metanii, De-nfiorari profane te plangi la spovedanii Si nu pricepi, frumoaso, ca fara sa fi vrut Nesocotesti porunca prin care ne-am nascut.
De cand suna pe lume intaia sarutare
Si pan-la cantaretul ce-ti murmur-o cantare,
Vietile se pleaca aceleiasi puteri
Ce innoieste vietii tot alte primaveri.
Nu simti cum o sopteste din orice colt de gura
Si mii de guri ii canta osana in natura?
N-o scrie-n lung de ceruri siraguri de cocori Si calatorii nouri, ca visul plutitori, Sarutatori de stele ingemanati cu vantul.
Si marea ce cuprinde cu-mbratisari pamantul
Si codrul ce-o rasfata in tainele verdetii? Iubirea e! Iubirea e ambrozia vietii.
Deci lasa caruntetii si griji si spovedanii Si vino langa mine cat nu ne-ngroapa anii. Sunt nopti cand te-nfioara singuratati ce tac Si-atat de-mbalsamate de flori de liliac Ca, izvorand din farmece suprapamantene, Sta lacrima sa cada pe margine de gene.
Nu va patrunde taina tarziei lor taceri, Cand dai de voie totul, primind fara sa ceri, Si vei vedea ca nu e pacat si te-i mira Ca te-ai temut cand teama zadarnica era, Si n-o sa te mai doara obida indoielii: Iubire cum e-a noastra e scrisa-n Evanghelii.
|