Peste tatal meu trist cade umbra si tata coseste. in urma lui mama strange snopii cositi. Li se prelungeste umbra pe pajistea arsa.
Ma priveste tata din urma si-l simt, dar nu-mi intorc spre el fata. O aud pe mama cum ma striga din urma,
dar nu-mi intorc spre ea fata.
O, fiu al omului, fiu al omului Nimic, nimic
|