| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Orfelinat
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nichita Danilov
|
|||
|
|
|||
| Ei isi faceau simtita prezenta in umbra: in fata nu i se aratasera niciodata. Probabil ca trebuiau sa fie multi, foarte multi, caci vorba soptita si rasul abia stapanit, dupa cum i se parea, veneau din mai multe guri, iar ochii ce-l tinteau de-acolo erau de ordinul sutelor, daca nu chiar al miilor. Conul de umbra unde se ascundeau ei se afla in partea de rasarit a camerei, sub un vechi crucifix de lemn pe care-l mostenise de la strabunii lui, luminat permanent de flacara tacuta a unei candele masive de-argint. Razbatea cateodata de acolo o larma ingrozitoare. Parea ca se bat sau se cearta foarte tare. Alteori, se lasa o liniste cumplita. Si-i era teama mai mult de aceasta liniste nefireasca, decat de acele rasete, susoteli, fluieraturi, tipete, caci linistea aceasta avea in ea ceva bestial. Dupa cum i se parea, in coltul aceia se oplosise o intreaga populatie de suflete, cu catel si purcel, si acolo isi ducea veacul. Dupa impresia lui, vietuiau aici familii numeroase: barbati si femei, copii si oameni foarte batrani, carora noaptea Ie auzea horcaitul si tusea. Exercitau diverse ocupatii, de la fierar la frizer, de la actor la pastor si profesor de matematica. Deseori, noaptea sau la vremea serii, se auzeau lovituri de ciocan pe nicovala, apoi nechezat de cal si batai de picior potcovit in podea. Se mai auzeau" tacanitul unei masini de cusut Singer, un acordeon si muzicuta. Era cineva, probabil vreun fost ofiter, care canta cantece ostasesti si marsuri de razboi, iar un altul executa, tot in acest timp, niste pasi repezi de dans, bocanindu-si pe parchet tocurile cu pinteni, in timp ce un altul canta taraganat ceva fara cap si fara coada. Urmau apoi zbieretele isterice ale profesorului de matematici care prepara tocmai un elev cam tare de cap, caci se auzeau la urma zgomotul unor urechi rasucite si lovituri de nuia de palma. Cineva prajea ceapa, iar un altul ragea Rigoletlo. Apoi brusc se lasa liniste, ce dura cateodata ore intregi, cateodata chiar zile. Nu se auzea nici un sunet. Era o liniste atat de intensa, incat zbarnaiau peretii si geamurile. Cel ce locuia aici isi baga degetele in urechi si umbla cu pasi nelinistiti prin camera. Zbarnaitul se amplifica insa si mai mult din pricina acelui zgomot surd pe care-l percepe urechea atunci cand o astupi cu ceva. Umbla cu mainile la spate si, din timp in timp, cu multa precautie, se apropia de acel colt. Acesta era umbrit permanent de un con de umbra, avand la baza un cerc cu diametrul de 13,4 cm, si o inaltime de trei ori pe atata. Era un con perfect, foarte bine rotunjit si parca lustruit la exterior, in interiorul caruia, oricat de mult ti-ai fi adancit ochii, nu puteai vedea nimic. Daca-l luminai pe dinauntru cu o lanterna, in afara unor minuscule firicele de praf nu puteai deslusi nimic altceva. Bajbaind chiar cu mana prin acel spatiu vesnic intunecat, iarasi nu dadeai peste nimic. Apropiindu-se de acel colt, o teama ciudata punea stapanire pe simturile lui si se retragea speriat, cu fiori reci si furnicaturi in tot corpul. Retragandu-se, auzea in spatele sau rasete si cotcodaceli. Daca se oprea in loc, rasetele si cotcodacelile incetau, pana-si relua iar plimbarea. Aruncand o privire acolo intorcandu-si brusc capul, se facea din nou liniste. Nu facea insa nici doi pasi si se auzeau iarasi susoteli, mici suieraturi si aplauze, apoi, parca, si un glas soptit: "Nichita, Nichita " Rasucindu-se din nou pe calcaie, susotelile se stingeau, rasul inceta si totul pierea in umbra, astfel ca se indoia totdeauna daca auzise vreun glas aievea sau i se parea doar. "Nichita, Nichita, se auzi iarasi. Vezi ca-ti da cafeau-n foc! " Sau "N-auzi ca suna cineva la usa? Ce, esti surd?! De ce nu raspunzi!" La inceput toate acestea il pusesera pe ganduri. Acum insa nu-i mai pasa: dupa atata timp de vietuire sub aripa aceluiasi acoperis se obisnuise cu ei. Nu-i mai pasa. intr-adevar, dupa atata timp de vietuire sub aripa aceluiasi acoperis se obis"-nuise cu ei. Daca-l strigau: "Nichita, Nichita", le raspundea pe acelasi ton, ca sa-i strambe: "Nichita, Nichita!"sau scotea spre colt limba. |
|||
Pune poezia Orfelinat pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |