Prea mi-a nins si mi-a plouat, demult, in copilaria mea cu nopti grozave cintecul de moarte
ca sa-l mai ascult, gindul sa-l rotesc peste cadavre.
Coltul inimii sa-l dau de trunchiuri nu mai vreau, ci orizontu-nvins, arcuit in palmi si strins
manunchiuri, i l-am dat femeii mele, dinadins.
Mina-ntinsa ca sa stringa-o mina, nu de singe vreau sa mi-o-nfior! Mi-am latit pe frunte-atita
luna cit sa ma incapa ochii tuturor.
Iar moristi de zvastici, zbirniite, glezna mea cu aripi daca mi-o atin, le strivesc. Si-n apele-
ntilnite, imi clatesc calciiul, de venin.
|