Desigur, primavara mi-a tisnit din timple De umbre, umerii imi siroiesc,
tacut, prea bine mi-e si nu ma mai
pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncaput.
E-ntiia oara cind ramin fara de viata,
de primavara-ncercuit cu fringhii,
pina miresmele imi dau un pumn in fata;
trezindu-ma, le-adulmec si le mingii.
Si mor a doua oara, cind imi taie chipul
pala de raze atirnind de crengi. Si iar mi se roteste-n pasari timpul,
cind pasul tau rasuna pe sub crengi.
Cu vazu-nchis, simt cum imi bat peste sprincat imaginile tale
clinchetind. Mor sacadat si reinviu din vreme-n vreme
de-otrava mortii sufletu-mi eliberind.
O, primavara flacari rosii-nalta.
Pe rugul lor mi-e sufletul intins
pina miresmele imi dau un pumn in fata,
si ma trezesc, si-nving si sunt invins.
|