I
Umbra lui barbateasca batind inclinata, in largile piete se-arata, ca o privire zvirlita-nainte prin vazduhul amintirilor fierbinte. Semn calator printre ere, de tinerete si de putere.
II
Sus, in turnul sirenei,
strigatul ii crestea din pumni,
spre chipul indelung visat al tarii,
apropiindu-l fulgerator
cu gestul miinii care fereste pieptul ranit.
Adolescenta lui fara seaman era,
ca o mare-nclinata, cu corabii pe ea.
Piscurile lui lasau locuri rotunde
unde sa-ti catari trupul, prin ierburile scunde,
si cu mina intinsa, sa abati din cale
linistea vulturilor in rotogoale.
Herghelia albastra a orizontului fugea lasind vise prelungi dupa ea.
Amurgul ii lovea cimpiile fecunde cu riuri de culori despletite in unde. Serile i se ridicau din inima, pline de stele cu fulgere ratacitoare prin ele.
III
Era zvelt si frumos.
Ca o pana de vultur, mladiu.
Luna linga el trecea mai jos, soarele ii rasuna pe miini, argintiu.
Bratele lui subtiri si prelungi tatuau linistea cu dungi. Si chipul, cu dira buzelor arcuita, saruta aerul ca pe-o iubita.
IV
Adolescenta e-o fringhie de aur pe care n-o poti taia, daca vrei, cu cutitul. Adolescenta e-o fringhie de aur legind nadirul si zenitul.
E ca si cum s-ar desprinde mereu, prima oara, fiecare bataie a inimii de trupul tau indragostit, e ca si cum s-ar desprinde mereu, prima oara, clipa, mirindu-te ca nu s-a oprit.
|