De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare,
care mi te-ncolacesti ca un fum,
ca o vita-de-vie in jurul pieptului,
in jurul timplelor, mereu frageda, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa ca firul de
iarba ce taie in doua luna varateca,
azvirlind-o in ape, despartita de
ea insasi ca doi indragostiti dupa imbratisare?
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragind dupa el un cer de miresme cu nouri subtiri, fara umbra?
De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de minji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atita, iubire,
virtej de-anotimpuri colorind un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazind. Ca o rasuflare-aburita de ger.
|