Trec, sfichiuind seara inalta cu tuiul, verzi-albastrii, plopul, artarul, gutuiul, repezi se trag,
nefosnitori, dinainte-mi, roibul, saltind, mi se subtie-ntre pinteni.
Inima mea, sie isi spune-n vapaie:
- De orizont ma mai desparte-o bataie! Ochii mei gravi dantuie o licarire:
- De orizont ne mai desparte-o privire!
Tai fluturind aerul serii de toamna,
steag omenesc, doar o chemare ma-ndeamna.
La orizont, lumea Comunei, sub stele,
ma va-nalta, steag omenesc, la crenele.
Ritmic suind aeriana colina,
creste un cer, altul sub mine se-nclina,
peste intins, suna a zarii orbita:
- Timpul l-ajung, mi-a mai ramas o clipita!
|