Orele plutesc pe linga umarul tau,
sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.
Si cum se duc, se
micsoreaza mai inserat si mai nocturn.
Nu-mi pare rau, nu-ti pare rau de ele. Dreapta cum stai,
trecerea lor copilaroasa-aproape
si suava luceste-n ochiul tau nemiscator.
Si uit de ele, uiti si tu de ele,
si-n intunericul odaii se aprind,
se sting, se-aprind, se sting
ochii prelungi ai tai, murind, reinviind.
|