Colinda colindelor

Pricina fiintarii noastre, - ¬
si pricina fiintarii mele
tot una sunt.

A treia ninsoare din iarna
numai pe al treilea il ninge

Cu ce mana atingi
si ce mina pui
pe floarea alba de zapada ? !

Poti tu sa imbratisezi un fulg

si ai tu putere rece sa saruti zapada ?

Ah, legile f ixe
ca si cum am trai un timp oprit.

Imi scot camasa si-mi man capra
Lina alba a cuvintelor
de pe limba mi-o tund cu foarfecele de iarba.
Clatin mana intinsa in fala stelei fixe
doar, doar voi intrerupe lumina.

Am inceput de la o vreme sa imit natura.
Un grec in trecere prin inima mea mi-a zis :
misterios este numai ceea ce exista,
iar logic este numai cea ce nu este.

A treia oara ninge in dimineata acestui an.
Pun mana pe zapada si se stinge,
si creierul liber mi-l pun

in dorinta de os de floare de zapada
spre aparare de cald.

Orice gest e mai frumos decat o statuie,
orice gand de alb
duce in brate un fulg urias de zapada.

Si daca auzul s-a pierdut intr-un latrat de caini,
si daca vederea s-a oprit in steaua Venus,

si daca codrii negri bat in geam,
si daca mi-esti departe,
ningi tu, ningi tu, ningi tu

Si daca un cuvant copil
se cere din cuvinte,
Si daca un albastru cer
se scurge din morminte
si se preface si se duce
spre deltele mai suse,
mai smulse,
mai foarte alte animale,
mai foarte alte plante.
Si daca legea stelei fixe opreste cu fiinta ei
saltul de doi, zvarlit spre trei
al unui unu.

Potop indepartat si surd de om rupt,

Ce rece este, si maret
si cat de singur este si geometric.
A trecut un pers prin inima mea
si n-am de gand sa va spun ce i-am spus.
Atata doar ca sunt din ce in ce mai greu si mai greoi,
cum grea greoaie este turma peste oi
si raza de la stele peste noi,

Mai pierde-te, mai pierde-te,
mai du-te-te, mai du-te-te
mai ninge-te, mai ninge-te
si mai raceste-te.

Dar a trecut un cal prin mine,
eu am trecut printr-un stejar,
stejarul a trecut prin secunda
aceasta.
Lerui ler, pierdeti, pierdeti
ca sa va ramaneti
Lerui ler, pierde-m-as pierde
ca sa-mi ramana singuratatea mie.