Ei vin in sir, albi si verzi,
rupti de lucruri, rezemindu-se doar
in propria lor inima, si ea - zvirlindu-se
si prabusindu-se-n sine, neclar.
Liberi, suspendati, albi si verzi,
vin tulburind aerul static. Ochii de noapte, intredeschisi, ii contempla apatic.
Sa-i lasam. Sa le dam voie.
Ei cresc unul din altul, norosi si lenti,
si descresc sub ochii ficsi ce-i inconjoara
sferic,
si indiferenti.
|