Din cind in cind in loc de firul ierbii rasare cite un idol subtire si verde Caii ii ocolesc cu mirare si ale furnicilor cete
Ei sticlesc noaptea ca un tais amenintind stelele, luna Caii fug spre riu, in prundis Furnicile nu se mai vad, nici una
Ei sunt iarba unui cal nenascut Ei vor fi pascuti numai in viitor Eu i-am vazut, da, i-am vazut dar m-am retras din fata lor.
|