Trecea un inger, pe un scaun negru asezat. Trecea prin aer, linistit si mindru.
Eu il priveam de la fereastra, cum prin ziduri trece ca prin fum.
Primeste-mi un cuvint, strigai, tu, ingere, impins din rai de-un vint stirnit, de-o apasare a
vreunui gind cu mult mai mare.
Dar ingerul tacea, trecea pe-un scaun negru stind, citind o carte veche, stralucind in
legatura-i de argint, si grea.
Trecu prin blocul nou din piata. Trecu prin chioscul alamiu al statiunii de benzina, abstras, divin.
Primeste-mi, ingere, strigai, paharul care-l beau, cu vin. Piinea primeste-mi-o si sarea
Mi-apasa-n coasta inserarea.
Dar ingerul tacea, trecea prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind o carte grea cu solzi de-argint.
Cind fu in dreptul meu, strigai -
o, ingere venit din rai,
ma lasa sa m-atirn si eu
de scaunul tau, de bratul tau.
Abia putui de un picior
de scaun, sa m-agat din zbor.
Astfel prin aer si prin ziduri cu ingerul zburam si eu,
la fel cum flutura in vint matasea unui steag infrint!
Si ma raneam de-acoperise, de ramurile verzi, piezise,
si ma izbeam de stilpii lungi,
de cabluri si de sirme si de dungi
Ma desprinsei de sus, cazind in piata inserata, linistita.
O, el se-ndeparta, zburind, prin aer si prin ziduri strabatand
cu cartea-n miini, citind cu patima necontenita.
O, el se-ndeparta si eu
tot mai vroiam sa-l vad, prin seara.
Dar el s-a dus alunecind, impins din rai ca de un vint, sau,
poate, de-apasarea unui gind cu mult mai mare.
|