Ah,, cadeam printre destine, alte, pururi vagabonde, -linga moarte, mai senine decit pletele-n vint, blonde; si lungeam antene lucii, si mirate si nedrepte, atingind drumul nalucii
suitoare-n alte trepte, imi lasam pe balustrada timpla incalzita, palma, doritor ca sa ma
vada doamna altor virste, calma. Dar lasat eram la margini de vocale-ntimplatoare, izgonit
dintre imagini nestiind sa mor cind moare inima de cal, picind pe gheata neiertatoare tot a
unui altui gind.
|