| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Omul meu de Tudor Arghezi Mi-ai dat un trup si mie, inalt si zvelt, de floare. Ca fragile de fraged, usure si plapind, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Nu va jucati cu PACEA!
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nichita Stanescu
|
|||
|
|
|||
| Inchipuiti-va moartea ridicindu-se la o margine curbata a pamintului, ca un imens cap pergamentos acoperind pe jumatate luna la apus, lasind sa-i zboare din urechi corbi violeti, napustindu-se asupra piepturilor sfirtecate, peste cimpurile de batalie, lovindu-si privirile de lesuri, infigindu-le-n pamint. Ah, tobe mari din piele de bivol, bat tobele mari acoperite cu piele de bivol! Uite-l orasul - si nu e! (A ramas doar o groapa verzuie.) Surle de-arama, inaltate deasupra cu pumnul, lungile surle tinute in soare, cu pumnul! (Soarele s-a infundat in cer, si-a ramas deodata lumina fara soare, destramata, ca niste vergele de sticla izbindu-se strident.) Aerul si-a rasucit, cu trunchiuri de om si de arbori, coloanele care nu mai tin nici un cer. Umbrele se rup de calciie si se-ngroapa in bolovani. Trupurile urca, pe spinari de vultani, si ramin din ele numai privirile stravezii care nu se vad si nu se pot pipai Uite, orasu-n vazduhuri urca, in sus, pin' la duhuri, se roteste mugind si se-nclina spart la mijloc de o lumina. Si cade orasul in mare, pulbere cade, de sare. (Femeile, batrinii, copiii coboara mai intii.) Da-mi timpla, iubito, sa ti-o mingii Luna mi-apare deasupra, ba un sarpe descolacit cu coada-n nadir, cu limba-n zenit, ba o spartura ce suge in ea copaci si gradini si stea dupa stea. Constiinta musca din pamint. Notiunile - pene negre - risipesc inaltul, si-ti mai ramine doar un ciot sa bati cu el, inghetate, abisele. (in unul iti pierzi amintirile, in altul, visele) Doamne, ce lumina neagra, ce joaca otravita, dintr-o nebagare de seama s-ar stirni intr-o clipita II Nu ma voi lasa smuls de linga schele, de linga zidurile pe care le plamadesc, din centrul palatului meu lumesc! Pastrati-va-acasa pasarile de prada! Niciodata pe deasupra crestetului, din aripi vii, n-or sa-mi bata! Daca zboara vreuna, prin cerul meu, in nestire, moare,-nfigindu-mi-se-n privire! Bratele mele sunt invatate sa faca schele, turle, cornise. Nici o tarie nu mi le-ncrucise. Cine vrea sa le-ntoarca de la rostul lor e ca si cum ar drege mersul stelelor. Cine vrea sa-mi fringa coloanele si-naltele schele ii suna sorocul si nu mai ramine din el decit locul pe care-l umplea in vint, intre norii fulgerind si pamint. III Nu va jucati cu pacea, n-o alungati de pe tarmuri! in salile mele, pe jiltul de catifea batuta cu aur, cu bratul drept ridicat si cu o cupa in mina, pacea, logodnica noastra, atinge cupa de luna! Nu va jucati cu pacea, n-o alungati de pe tarmurile voastre! Ea nu e femeia de-o noapte, care dimineata te paraseste ca o pinza indepartindu-se de faleza. Nu va jucati cu pacea, altfel moartea si-ar ridica piezisa sinistrele-aurore boreale, latindu-se, subtiindu-se, intimpinindu-va cu nenumarate sicrie si nenumarate urne, ca un fagure negru acoperind cerul si luna! O, intr-adevar acoperind luna care luceste pe ochii adolescentilor, luna care incape si in ochiul sting si in ochiul drept. |
|||
Pune poezia Nu va jucati cu PACEA! pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2025 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |