Vino tu stare mareata a sufletului
dezlegat de amintiri si de zborul ingerilor
protectori, mereu fisiind deasupra ta linistitor din aripi,
ca si cum lumea ar fi de matase patata si miinile materne
o sfisie lent, din netrebuinta
Vino tu stare mareata si spune:
Eu am fost intru totul asemenea lui,
sprijinind pe nervuri acelasi verde primavaratec,
invelindu^mi cu acelasi orizont
cimpia singuratatii.
Toti ma credeau el, chiar si eu insumi,
din pricina cerului unic care batea
din soare si din luna deasupra noastra
Eu mergeam inaintea lui, eu mergeam
inapoia lui,
Pluteam deasupra lui, sau fiind drum
ma lasam sarutat de talpile lui, mereu
incit toti credeau ca sunt el,
chiar si eu credeam ca sunt el
din pricina darului mortii, cu care eram
investiti amindoi.
Cind au pornit cu limbi despicate sa
suiere cuvintele cu sapte capete,
muscindu-ne otravitor si amindoi
cu aceeasi rupta ureche si-aceeasi insingerare
am colorat silabele diavolesti, -
eu credeam ca sunt el, si toti
credeau ca sunt el
si numai el singur stia
trupul exact in care se afla
Dar numai el a murit intr-adevar,
numai el a stiut ca e el
iar eu n-am facut decit sa abat
spre mine o clipa minia,
ca sa se poata petrece in liniste legea
si misterul sa se petreaca nestingherit
Nici mai devreme, nici mai tirziu.
|