Cadeau fulgi negri. Sirul de copaci lucea, cind imi mutam pe el privirea. De-atita vreme rataceam tacut tirindu-mi singur amintirea.
Si se facea ca stelele scrisnind isi imbucau, intepenite, dintii. Masina infernala ce batea un timp oprit, al constiintii.
Apoi, se lasa o tacere groasa si fiecare gest pe care-l fac cozi de cometa-n aer lasa
si fiece privire aruncata o-aud cum suna intilnind vreun copac.
Ce cautai, copile, acolo, cu miini prelungi si umeri ascutiti, pe care-aripile abia de se uscara, fulgi negri, balansindu-se in seara.
Un orizont urlind si nevazut zvirlindu-si limbile si antracitul, intruna ma tira prin sirul mut, aproape gol alunecindu-mi trupul.
Ardea orasu-n departari de fum, ardea sub avioane rugu-i rece.
Noi doi, padure, ce facum?
De ce te-au ars, padure,-n fald de scrum
si peste tine luna nu mai trece?
|