Oh, privirea are simburi ca si cum ar fi o fructa,
calul inimii pe dimburi de din iarba ei se-nfrupta.
Stau si nu ma clatin, stau chiar in cercul de
cuvinte nenascute ce erau ca saminta cea de linte,
Ca porumbul, ori ca griul, ori ca meteorul
care taie in piezis piriul cu seminte vechi, de soare.
Panta Rhei, se-nfioara tot ce curge,
numai tu in mijloc de vieti stai, tara,
pururea atunci si-acu.
|