Un sunet ma-nconjura si ma ducea cu el
pe deasupra orasului, departe,
pe sub norul cerului strabatut
de fisii alunecatoare de noapte.
Voci joase vorbeau atit de incet,
incit adormeam si ma trezeam intre doua
vocale,
partea nevazuta a insului meu
iluminindu-se de focuri bengale.
Ferestrele se stingeau mai multe deodata
si-atit de iute, ca-mi parea
ca se scufunda oblic in zare
memoria cu dimineti impietrite in ea.
Raminea deasupra numai strigatul, numai el
ca un jet de apa nemaicazind,
dar orizontul inainte de zori ridica,
felin, pupilele verzi ale ierbii, arzind.
|