Acest cuvint aspru, rupt ca o vertebra din adevarul meu,
sa cada ca un cerc, si ca un viaduct
rasfrint in apa, curcubeu, sa cada-n jurul
tau jumate piatra si jumatate umbra fluturind, si
sa te tina maritata cu fiecare-al mortii mele gind,
si sa te tina in silaba lui de fier, inchisa ca-
ntr-o verigheta aspra, sa-ntinda peste ochiul tau un cer,
si-n jurul inimii sa-ti fie coasta, cea
de nerupt, cea dureroasa, din care curge catre lume
vita de singe generoasa, murind
mereu pe sub acelasi nume.
|