Pilnie imensa de trupuri, in miscare,
trupuri de oameni, trunchiuri de arbori,
trupuri de cai. Pilnie imensa,
hohotitoare prin care soarele-l turnai ulei sa unga osiile lumii, nevazute, sa treaca liber timpul, nescrisnit.
Pilnie-nfipta in pamint, in lavele acute osificind la suprafata cite-un mit.
Noi doi ce suntem - cu sprincene luminoase
la buza pilniei, fumegatori,
cu proaspat inchegate-n aripi, oase -
printre atitia altii ce primesc,
direct in piept, direct in timple, in arcade,
suvoiul incepind cu noi
al lunecosului ulei, ce cade
pe trupuri si pe trunchiuri, inapoi?
Imensa pilnie de trupuri, trecind prin nori,
trecind prin aer, rotitoare,
umplind la nesfirsit pamintu-n miez,
si-arareori lucioasa, nefumegatoare.
|