M-apasa luna peste fata,
peste piept, peste memorie,
cu greutati de platina, pina cind
scap din mina steagul de glorie.
Pina cind imi indoi genunchiul,
cu strigat de ample rupturi,
ca un viaduct ascutindu-se,
si plouind cu pietre peste paduri.
Pina cind imi ridic calciiul
pe care-l apasam pe ora ta,
pina cind se-nnegreste singuratatea
care ma arginta.
|