Susuind, s-opri la poale,
Si-ncepu sa-i dea tarcoale,
Ca sa-nchipuie un plan,
Cum sa-l suie,
Fara scara, sau cloncan,
Dibuind vre-o cararuie.
Degetul se-nalta drept,
Ca un zid pe langa piept.
Nici nu sufere vre-un pas
Trece-n sus, pe langa nas,
Gaurind un rand de nori,
Ca un horn prin capriori.
Aspru este la privire
Tace ca o manastire.
Numai cateodata, bate
Cate-un clopot din cetate,
Plescaind din scurta-i limba,
Semn ca strajile se schimba.
Striga Dalior, turbat.
- Mai, dar sus te-ai cocotat !
Ia te uita, prin urmare,
Stii sa poruncesti, talhare.
Si tu caine, Pacabei,
Buni stapani gasisi in ei !
Au stiut a-ti porunci,
Si tu, drace, a-nfaptui !
Nu ca mine sa fac glume
Nesarate, cu cea lume,
Sa le torn pe cap si foc
Si gainat,
Iar eu, tartorul, sa joc,
Ars de sete, la ficati,
Galgaind ca un Setila,
Vinuri, chila dupa chila,
Noaptea, pana dimineata
Doamne, cum m-apuca greata !
Sade Dalior, chiteste,
Si nimica nu gaseste,
Si e musai, sus s-ajunga,
Desi-i pare calea lunga
Ca sa faca, scurt, dreptate
Sus pe crancena cetate,
Nunta sa si-o desrobeasca
Din robia deavoleasca
Si pe Pacabei sa-l ia,
Si-apoi, mortii, sa-l si dea.
|