Dar, de fata mai era
Pasamite, cineva.
Ochii mamei, stinsi de moarte,
Se chemara de departe.
Si vazura !
Nu putura
Sa dea grai strigat din gura.
Nici piciorul, scos din stanca
Sa tresara, sa-i dea branci,
Si din ochii ei cei seci,
Osanditi si morti pe veci,
Cade o lacrima fierbinte
Pic! acolo, dinainte,
Pic ! pe frunte,-acolo jos,
Unde doarme manios
Dragul ei copil frumos.
Mai nimic, o picatura
Ca atatea in natura,
Cum, in pesteri adormite,
Cad mereu nestavilite,
Din batrane stalagtite,
Picaturile laptoase
Din topitele lor oase.
Pic! o alta a cazut
Pe obrazul lui stiut,
Unde dansa-i da sarut,
Si, pe care-l socotea
Nuri, fiul de catea,
Ca-i mai foarte potrivit,
Sa-l despice cu-un isbit.
Mama, fiul nu-si mai cearta !
Lacrima, ca apa fiarta,
Bate jos ca un alic,
Ca e fiul ei cel mic.
Uite, nemaipomenit !
Si din somn el s-a trezit.
-Tiii ! Dar mult am mai vorbit!
-Dar tu ce faci ?
-Ia mor, mor !
Am o buba la picior,
Si ma joc incetisor.
-Joaca-te, dar nu cu foc.
Sa nu zici ca n-ai noroc,
Mos Martine,
Eu cand m-oi juca cu tine !
Da-l incoa si lasa gluma,
Ca un pumn sa-ti dau eu numa,
Si te risipesti pe jos
Ca grauntele Frumos
Ti-ar sta tie sa ma tai ?
Dar puteai, ma urs, puteai ?
-Nu scumpetea mea, am vrut
Doar sa vad cum e facut.
Si se roaga in genunchi,
Cand din labe cand din trunchi
-Iarta-ma Maria Ta,
Te rog nu ma spaimanta
Cu ast palos lucitor.
Daca ma spaimanti, eu mor !
-Cotcodica, Cotcodac !
Ma sculai, si-acum ce fac ?
Stai in pace
Cotcodace.
-Tot n-ai terminat cu el ?
Nu vezi cat e de misel ?
Se tot lauda ca moare
Si nimic de-asa-ntamplare.
|