Auzind cerura viata
Stancile. Iesira-n fata.
La un semn, au inviat,
Par si cozi au capatat.
Si, din gropi rasunatoare,
Sar, cu coame pe spinare,
Leii Gripsori, cei mai rai,
Ai pamantului dulai.
Cu plamani de fier si piatra,
Inlemnesc pe om cand latra.
Dintii, coase si securi,
Din trei-zeci-si -trei de guri.
De manie si turbare,
Macina tarana-n gheare.
Cozile, sunt buzduganul,
Bat ca maele, tavanul.
Rup si-nfuleca din stanci,
Gloante-mpusca de sub branci.
Rag cu raget sugrumat,
Parca mii de tunuri, bat.
Lemn sa fii,
Tot ai fugi
De asemeni grozavii.
Deci, si bietul Dalior
Fuge-n dosul portilor
Si pamantului ii cere
Sa-l asunda de vedere.
Striga Vega>- Stai cuminte,
Ca scaparea e-nainte.
Nu sunt eu degeaba, stea.
I-a orbit lumina mea.
-Cucurigu ! Cotocdac!
Eu ma sui intr-un copac,
Striga cocoselul bland,
Sus pe pereti si el zburand.
Si de-acolo, nu mai tace,
Da mereu la cotcodace>
-Dalior, asculta-ncoace
Nu fugi, da iama-n ei,
Ca sunt mate , nu sunt lei.
Sunt scorniti de Pacabei.
Rade-le la toti, acusi,
Mustacioara,
Potriveste-i in taiusi
Ca vioara
Sub arcus
Canta, sa te-auda tara.
-Daca-i vorba de cantat,
Zice Dalior, am stat !
-Haida ! striga ca turbat.
Si, cum vin, ei cad la rand,
Din sprancene fulgerand,
Si din gaturi detunand.
Si cum vin de furtunos,
Tot atunci se-ntind pe jos.
Sar din palos, grase, slabe,
Jumatati de cozi si labe,
Ca pastaile din boata,
Cand bati mazarea uscata.
Din tavan in temelie,
Pestera e carne vie.
Ce mai palos! unde taie,
Pleaca sangele parae.
Bata-l toaca ! I-a priit,
Ca mai tare s-a lungit.
|