De ce cind soarta s-a-nvoit La despartirea noastra, Ironici ochii-ti m-au privit, Increzatori in ce-au robit Cu vraja lor albastra ?
Te-ai inselat cind ai crezut Ca n-o sa se sfirseasca Iubirea mea, care-a trecut Ca visul, ca un vis placut, Menit sa nu traiasca.
Sa-mi fi lasat macar pe veci
O sfinta amintire : Mi-ai fi parut prin somn cind treci, Si printre visurile reci,
Simbol de fericire.
Dar mi-ai lasat ca un venin
Cu gustul ambroziei, Ca ura intr-un gind senin, Ca drojdia-n cupele de vin,
Amarul ironiei !
|