|
|
(Continentele scarbei)
|
|
Ca mandarinii tarandu-si cozile lungi si galbene pe bulevardele impanzite
de femei care-si cauta anii pierduti prin magazinele de serie scuipau linistiti pe visele noastre - dincolo in dreptul statiei de benzina viata era un caine jigarit vanat de tigani scuipau linistiti pe mainile noastre - cu mortii cei mai dragi in spate ne-am dus viata scuipau linistiti pe casele noastre - copiii nostri se jucau mai departe cresteau invatau cuvintele lor scriam linistiti in casele noastre au scuipat linistiti peste cartile noastre - le-am scris in cuvintele noastre am cenzurat cuvintele lor gusati carora scuipatul le umfla gusile ii facea fiorosi
oameni de scuipat l-au scuipat si pe Dumnezeu i-a lasat sa-l scuipe la nesfarsit.
Nu m-am saturat de scarba dupa atatia ani
aici
unde totul e scris pe ape si in tarana
unde lumina e tot una cu bezna
nu m-am saturat de scarba in epoca post-Scarbei celei mai mari
intre hotarele persiflarii gratuite
eu n-am sa rad cu nu voi ranji la
n-o sa-i trag o chiuitura de
eu nu m-am dezlipit de scarba cu scarba
voi trai si de acum inainte
sa creada altii ca-i tara manoasa sa urle altii
ce bine-i la ses cu cavalul la deal
cu tulnicul
sa bata altii palma altii sa faca gheseftul
sa spuna altii patrie verde
cu mortii verzi la ferestre inflorind an dupa an
Nu ma pot plange - canaliile s-au inmultit in jurul meu
si viata este mai provocatoare isi ascute ghearele
pe pieptul meu
ma saruta cu lungi carnasieri veritabili
dar nu-mi pot scoate din cap un strigat disperat
ca de femeie injunghiata
pe care l-am auzit intr-o noapte
pe cand ma scremeam cu un vers cam manierist si prafuit
si incercam - razi drace! - sa dau vietii un tel
la dracu chiar cu telurile!
undeva un suflet de om se chinuie cu adevarat
in timp ce eu raspund la scrisori pretioase si incerc
ca un catar sa intru in constiinta contemporanilor
ca si cand n-as sti ca de fapt pentru morti scriem
cel mai adesea
desi ne este atat de frica - daca ne raspund intr-o zi?
dar daca le trece prin cap sa ne caute? sa ne recite
poemul lor perfect poemul
mortal
dupa care nu-ti mai revii niciodata
si esti ca si pierdut pentru cei vii. Oricum
nici n-au bagat de seama ca existi.
Existi in mintea mea ca insulele scufundate in mare
rasar in alta lume mai departe
nu foarte departe
ca niste lampase care anunta ciuma florilor
existi in mintea mea ca niste maini care-mi acopera ochii
scufundati in noapte
rasar in alta lume mai departe
nu foarte departe
ca niste torte stinse care anunta ciuma florilor
existi in mintea mea ca florile care-mi acopera pieptul
scufundat in bezna -
voi rasari inalta lume mai departe?
Scuipau fericiti pe piepturile noastre
in timp ce dormeam linistiti
in bezna insulelor - pluteam pe o mare de scarba
in era Scarbei celei mari
scuipau cu blandete pe cuvintele noastre
incet se alcatuiau incet continentele Scarbei
navigam printre ele printre scuipati de margean
o stea polara de scuipat plutea pe un cer de scuipat
pe cand intram pe cracul Magellan
patria era verde in Era Varsatorului care scuipa
morti tineri si verzi limbi purpurii
in primul si ultimul an.
|
|
Pune poezia Mintile defuncte pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|