|
|
(in anul cactusului putrezit)
|
|
Cantor umil pe la curti insorite - blocat cu toate atuuri-le
intr-un play-back al mintii
cu fruntea imbatranita inainte de toate
gandind un obiect al torturii care de acum inainte abia
va exista
in pura lui abstractiune carnala
precum o a doua voce esentiala linistita si secreta
cu care neincrederea vorbea in piete publice -
risca astfel sa nu fie auzita
de fapt imbatranea in tacere
de fapt murea in tacere
ca mainile pe clapele unui pian dezacordat
un biet cantaret dupa ureche rob al imitatiei
cantor umil copil din flori al improvizatiei
Ciudat - in intuneric vad mai bine ce ma asteapta
biet visator cu suflet trandav
stiu si nu stiu ce e mai bine pentru mine
in deprimanta tulburare a formelor dimprejur
in puritatea blestemata pe care o mai caut -
mi-e sila de carne
si sufletul mi l-as da pentru ea
Si
am sa spun sa mi se taie mainile
dar si cu cioturile o voi mangaia
incet-incet se intuneca viata mea
ca scoarta de copac tanar care se jupoaie in vis
mai bine decat sa imbatraneasca
si-n visul asta creste toata viata si moare
asa in vis - un fruct n-a dat
se va zice a visat toata viata
s-a inaltat in vis ca poemul mortal sa-si culeaga din cer propria moarte - intr-o zi linistita ca fata blanda a unui barbat hotarat sa moara discret
Moartea era tanara si frumoasa avea din belsug lapte
si-un vitel langa ea
ar fi putut s-o cumpere cineva
se dadea pe nimica
la o halba de bere cu nemtii cei severi
as fi putut-o eu cumpara
biet romanas ne-aveam eu bani potriviti
am sa ma rog voi scrie o poezie cava
voi asista umilit si discret la licitatie
ascuns printre nemtii meticulosi
biet romanas
nici moartea care-mi place n-o pot cumpara
nu-mi ramane prea mult de facut voi bea o halba
voi scrie o poezie
ceva
Scriu intr-o camera care-mi va supravietui
inima mea e locul unde voi muri
dupa ce scarba asta de viata va exploda
incet-incet se va resorbi
in teasta iradiata a tuaregului
eu mor acum in prezent las in urma camea
nu mintea
obosita de atata inumana perspectiva
peste o iudee de sentimente contrarii
invelit de prieteni in carpe trimise de sus
in anul cactusului putrezit -
inima o vor gasi printre maturi verzi inverzita
Dorm in burta unui fagure lipit dragastos de burta Ei
amaruie
amanta fara cap strangandu-si coapsele de placere
in ritmul jazz-ului cantat de trantori negri
in salsa vedrelor cu venin care se leagana docile
intre sani flescaiti
in ameteala de miere albastruie a poemului mortal
cum este chrysolitul Ei stralucitor din buric
dorm cat e ziulica de mare
biet romanas cu soarta capatai sub cap
cu sufletul in cont
si sfantii la ciorap
Un omenesc vis in alb-negru - ma dau in vant
dupa vietile distruse ale artistilor
suna ca dracu (sa radem cu) poate cam romantic
in secolul astora
al scaunului electric al Soah-ului
dar avea dreptate Miller:
un mare artist este cel care cucereste romanticul
din sine insusi
si desi nu inteleg prea bine cred ca inteleg
ajunge ca traiesc din cand in cand tulburat de imaginea Ta
si de faptul ca nu inteleg si asta ma tulbura
si mai mult
cu o bucurie care nu e din lumea aceasta
asa cum soarele este aici
si totusi dincolo de orice intelegere -
nu ma voi rusina sa-ti spun ca Te iubesc
in anul cactusului putrezit
in nefericitele vremuri ale sofistilor pe jumatate maturi
amatori sau niste simple canalii
nu mai am nimic de pierdut o data cu dintii
cu care am rupt din carnea astora
nimic de pierdut poate discretia unei premonitii
care imi spune ca fructul e copt
dar mintea care-l vrea cules e senila: ramane mereu inima
ca un pamant de flori
pe care-l tine strans in pumnul sau Dumnezeu / Tu.
|
|
Pune poezia Poemul mortal pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|