Haidem, iubito, iar la Capriana -
acuma cand salcamii infloresc,
iar cerurile par si mai albastre -
si-acolo sa iti spun cat te iubesc.
Clopotnita pe deal miroase-a fulger; puietii cresc, in mai, cu disperare, iar ciocarlia, cu un fir de cantec, tariile le leaga de ogoare.
Sunt ore cand aude-ntregul sat -cum ierbile dau piatra la o parte -de la copiii ce se nasc acum, pan-la batranii care stau pe moarte.
Apa-ntr-un jgheab scanteile-si aduna, si arborii sunt plini de omenie. Aici esti tanar - prunc de nici o luna, si tot aici ai ani peste o mie.
Un clopote de lemn cu buza rupta din veacuri vechi deasupra portii ii Tatarii-n vremuri, cand intrau in tara de Capriana se izbeau, intai.
Aici, in o lumina-mputinata, intru a face-al vremilor insemn, Eftimie muia - ca-n vesnicie -pana in calimarul lui de lemn.
in nopti, cand cerul e sfaramicios si peste Capriana se farama -
planetii luneca atat de jos,
ca turlele in iarba le darama,
Si vietati din codrul de alaturi se furiseaza, tainic, in pridvor; iar dimineata - -n praful de pe jos -urme de jderi poti sloveni usor.
Si-un lup, se spune, innopteaza-n schit -cand usa o deschide-n zori curentul, este zarit, ades, tasnind afara -cu coada maturand evenimentul.
Zidul asuda ca un ofticos; teama imi este c-am sa uit vecia cum vietuia cu noi aici, sfios, si noi, nebunii, ii ravneam fetia.
Mi-i dor sa vin o data de la pol, cu-o sanie sa ma aduca renii, si-n timp ce eu voi admira pictura, ei de pe muri sa pasca toti lichenii.
Si sa se faca, dintr-o data, cald pe-acele vai domoale, si coline, incat ciresii inghetati si ninsi, flori sa sloboada, jos, la radacine.
E iarasi luna mai si iarasi pomii pana departe-n ceruri infloresc. Haidem, iubita mea, la Capriana, acolo sa iti spun cat te iubesc!
|