Noaptea am dormit in grau
Si l-am simtit cum creste-n mine
Si cum se coace treptat,
Distiland umezeala si caldura
Ca niste albine
Cand intr-o gradina-au apucat
Sa-si desavarseasca din polen faptura.
Dimineata-apoi am vazut zorile
Cum tremurau intregi in roua fiecarui spic.
Si cum dintr-al cetei borangic,
Fumegatorul rau
Chema la el fiarele.
M-am ridicat atunci de pe munte,
Am chemat la mine soarele
Peste-a pustiului punte:
Gandul meu era gandul ciocarliilor
Si freamatul padurei,
Si-n inima mea batea inima tutulor armoniilor
Naturei.
Am privit atunci atotcuprinzator soarele
Si i-am sorbit lumina si caldura ca izvoarele,
Si-apoi m-am lungit pe munte.
Ape limpezi au inceput sa izvorasca-n mine,
Alunecandu-mi prin trup
Cu murmurul unui stup
incarcat de-albine,
Si sa-si taie prin picioarele mele la vale,
In nestire,
O nemarginita cale.
Padurile ma primeau cu fericire,
Si ierburile-si intindeau radacinile-n spre mine;
Fiarele si pasarile si toate
Vietatile pamantului, insetate
Veneau sa-si ude buzele din trupul meu
Schimbat intr-un izvor
Al tutulor
Si al lui Dumnezeu.
Curgeam astfel inainte
Si, pentru ca ziua bausem soare
Si-adunasem razele lui sfinte,
Seara,
Printre stancile de nepatruns
Ajuns,
Jucam in valuri armonii
De foc, de lumina si de-aurarii.
|