Crepusculul se stinge, si-nserarea Desfasura tacutele-i vedenii Si-alunga, din gradina, orasenii Cu spatele boltit ca resemnarea.
O baba insa si-o umbrela veche Raman pe-aceeasi banca la o masa, Si pe-amandoua cu putere-apasa Aspectul lor de vesnica pereche.
Batrana, ca un lemn vechi de umbrela, Sta tantose-n uscata-i nemiscare Alaturi de umbrela ei ce pare O batranica-n fusta de dantela.
Si-atat e tot; tacerea serei cade Sovaitor ca un final de cantec Si, calda ca ispita unui pantec, Schiteaza-n umbra versuri de balade.
|