in odaie pluteste voluptatea vegherii, Iar afara zapada linistita coboara, Sovaind ca o sora ginditoare-a tacerii, Si-nveleste foburgul cu hermina-i usoara.
Pe deasupra-nserarea se desfasura-n zare, Fluturindu-si tacuta-i baniera de doliu, Pe cind strazile goale par stravechi coridoare, Tapisate de veacuri cu-al tacerii lintoliu.
Noi privim prin perdele, departandu-se-amurgul, Cu virtejul de ginduri jumatate visate ; Se-nfasoara-ntr-o pinza de paianjen foburgul, Iar inghetul de-afara prin ferestre strabate ;
Si tirziu ne cuprinde deznadejdea divina De-a simti cum uitarea nevazuta coboara, Preschimbindu-ne chipul de strain si straina Ce-si indura prezenta ca pe-o veche povara.
|