Oh, dupa ce, ieri, vantul acidulat de ger Umflandu-se-n scheletul copacilor, statuse, Din arbori frunze rare se desprindeau stingher Si cu intermitenta acceselor de tuse.
Apoi simtit-am gandul ascuns al toamnei cum Rasfrange pretutindeni culoarea-i de sulfina, Iar cerul devenise un larg alcov de fum Greoi ca atmosfera murdara de uzina.
Pe ulita, impresii adanci de doliu-mic
Treceau ca un nostalgic convoi de-nmormantare,
Si tainic, trecatorii, cu clatinari de dric Pareau ca duc povara tacerii in spinare.
Prin cafenele, oameni, visand trecutul mai Sedeau si sub asaltul de ganduri ne-ntelese,
Cu ochii dusi in fundul paharului cu ceai, Doreau tovarasia vecinilor de mese.
In mintea lor bolnava si-n sufletul lor ros De moartea dureroasa a zilelor in noapte, Sovaitoare, iarna, intra ca un miros Subtil de paine calda si de castane coapte.
|