Oh, dupa ce, ieri, vintul acidulat de ger, Umflindu-se-n scheletul copacilor, statuse, Din arbori frunze rare se desprindeau stingher Si cu intermitenta acceselor de tuse.
Apoi simtit-am gindul ascuns al toamnei cum Rasfrange pretutindeni coloarea-i de sulfina, Iar cerul se facuse un larg alcov de fum, Greoi ca atmosfera murdara de uzina.
Pe ulita impresii adinci de doliu mic Treceau ca un nostalgic convoi de-nmormintare, Si tainic, trecatorii, cu clatinari de dric, Pareau ca duc povara tacerii in spinare.
Prin cafenele, oameni, visind trecutul mai, Sedeau si: sub asaltul de ginduri nentelese, Cu ochii dusi in fundul paharului cu ceai, Doreau tovarasia vecinilor de mese.
In mintea lor bolnava si-n sufletul lor ros De moartea dureroasa a zilelor in noapte, Sovaitoare, iarna, intra ca un miros Subtil de piine calda si de castane coapte.
|